De ce sa te cunosti pe tine insuti ?

Acum nu-mi spuneti voi mie ca n-ati auzit niciodata zicala: "Cunoaste-te pe tine insuti!"

Intr-un fel sau altul, cu totii am auzit-o. Si cum era de asteptat, fiecare a inteles altceva, in prima faza dandu-si o impresie de falsa superioritate intelectuala, ca si cum ar fi deslusit misterele universului, realizand intr-un final ca, de fapt, adevarul se refera la ceva mult mai profund (in adevaratul sens al cuvantului). Bineinteles ca era o tampenie, dar de...trebuie sa ne hranim si egourile, nu? Si totusi, de ce sa ne cunoastem pe noi insine? Si cum sa facem asta?

Parerea mea umila este ca, fara a ne cunoaste pe noi insine, fara a ne sti abilitatile, blocajele, potentialul, inclinatiile si dorintele, ne invartim intr-un cerc vicios de scuze si invinuiri, traind o viata seaca. Stiu, suna dur, dar asta e adevarul.

Bun, avem un "de ce"...Dar cum? Pai simplu: priveste-te pe tine ca si cum l-ai privi pe individul ala care iti spune ca are de toate, dar pe moment nu prea arata nimic. Cu scepticism si obiectivitate. Fara sa tragi concluzii inainte de a analiza faptele la rece. Poti descoperi ca te amageai atribuindu-ti lucruri pe care nu le ai...dar cel mai probabil vei descoperi ca ai calitati extraordinare de care nici nu stiai ca exista, daramite sa stii ce sa faci cu ele.

Te asteptai la ceva mai elaborat? Poate o dezbatere filozofica, foarte detaliata, combinata cu notiuni si teorii de psihologie cognitiv-comportamentala? N-ai sa vezi...nu am pretentii de genul asta. Ti-am spus ce-am spus, nu pentru ca stiu si am dreptate si ala e singurul adevar, ci pentru ca vreau sa ma privesti sceptic si, incercand sa-mi demonstrezi ca sunt superficial si ipocrit, sa ajungi sa-ti formezi propria metoda de autocunoastere.

Bineinteles ca tu vei face ce vrei si ca puteam foarte bine sa stau frumos si linistit, fara sa mai arunci inca un post in vazul lumii virtuale, dar atunci...unde mai era farmecul?